Toate definitiile

FLOAREA-VÍNULUI s. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, priboi, suliţică.

VIN, vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau, p. gener. prin fermentarea mustului altor fructe. – Din lat. vinum.

VIN s. (arg.) mol, molan, molete, motorină.

vin (-nuri), s. n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. – Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356); cf. it., sp. vino, prov., cat. vi, fr. vin, port. vinho. – Der. vinărici, s. m. (podgorean, viticultor; s. n., impozit pe vin); vinăricer, s. m. (cel care strîngea impozitul pe vin); vinărit, s. n. (impozit pe vin); vinărie, s. f. (bodegă); vinariță, s. f. (plantă, Asperula odorata); vinaț, s. n. (vin), probabil din lat. vῑnācĕus (REW 9337); vinicer (var. vinițel), s. n. (septembrie), probabil der. interior (după Tiktin și Candrea, din sl. vinicije „vie”); vinimeriu, s. m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea, Dacor., III, 739, îl deriva din lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul); vinars, s. n. (Trans., țuică), comp. ca germ. Branntwein; vinărsar, s. m. (producător de țuică); vinărsărie, s. f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din rom. provine bg. vinerič (Capidan, Raporturile, 224).

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

1) vin n., pl. urĭ (lat. vinum, rudă cu vgr. oînos; it. sp. vino, pv. cat. vi, fr. vin, pg vinho. D. lat. vine germ. wein și vsl. vino). O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcînd-o (saŭ și din alte fructe) și care se numește maĭ întîĭ must, ĭar după fermentare vin: vin alb, vin roș (vin negru, adică „roș închis”). Medicament cu vin: vin de chinchină. Fig. A-țĭ turna apă în vin, a te modera, a nu maĭ fi așa de pornit.