Toate definitiile

VITAMÍNĂ, vitamine s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.

VITAMÍNĂ s. (BIOL., CHIM., FARM.) vitamina A = axeroftol, retinol; vitamina B1 = aneurină, orizanină, tiamină; vitamina B2 = lactoflavină, riboflavină; vitamina B6 = adermină, piridoxină; vitamina B12 = ciancobalamină, cobalamină; vitamina C = acid ascorbic; vitamina D2 = calciferol, ergocalciferol; vitamina E = tocoferol; vitamina H = biotină; vitamina H1 = acid paraaminobenzoic; vitamina K1 = fitochinonă; vitamina P = citrină; vitamina PP = nicotinamidă, acid nicotinic.

VITAMÍNĂ s.f. Nume dat unor compuși organici complecși necesari organismului pentru activitatea sa vitală. [< fr. vitamine].

VITAMÍNĂ s. f. denumire dată unor compuși organici complecși necesari organismului pentru activitatea sa vitală. (< fr. vitamine, germ. Vitamin)

vitamínă s. f., g.-d. art. vitamínei; pl. vitamíne

*vitamínă f., pl. e (lat. vita, vĭață, și amină. V. amină). Chim. O substanță nedeterminată chimic, dar necesară asimilăriĭ alimentelor în organizm și care, cînd lipsește, cauzează scorbut. (Descoperită de medicu Olandez Eijkman în insula Java și preparată în stare pură de chimistu Funk, care a scos-o din tărîță. Decĭ orezu cu coajă e maĭ hrănitor de cît [!] cel descojit).