Toate definitiile

VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

VÍTREG adj. 1. adoptiv. (Tată ~.) 2. (reg.) maşter. (Surori ~.) 3. defavorabil, nefavorabil, nepotri-vit, neprielnic, potrivnic, (înv. şi pop.) nepriincios. (Condiţii ~ de dezvoltare.)

VÍTREG adj. v. crud, hain, implacabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

Vitreg ≠ drept

vítreg (-gă), adj. – 1. Se zice despre anumite grade de rudenie prin afinitate. – Mamă vitregă. – Frate vitreg. – 2. Contrarm dușman, ostil. – Var. vitrig. Lat. vῑtrĭcus (nu vĭtrĭcus) „tată vitreg” (Cipariu, Gram., 30; Pușcariu 1914; REW 9400), cf. logud. bídrigu, bítricu, calabr. vitrico, alb. vitruk, viter, vitkur. Pentru valoarea exactă a vocalei accentuate, cf. Tagliavini, Mélanges N. Roques, III, 255-64; nu se justifică observația lui Domasckhe, Jb., XXII, 151 și Tiktin, care considerau acest cuvînt drept cultism. Comun în Munt., Mold. și Trans. de N (ALR, I, 254). – Der. vitregie, s. f. (dușmănie, ostilitate, răutate). – Din rom. provine bg. vitrig (Capidan, Raporturile, 230).

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vítreg (est) și vítrig (est), -ă adj. (lat. vitrĭcus, tată vitreg). Nu natural, ci numaĭ pin [!] căsătorie pin formele legiĭ: tată vitreg, mamă vitregă, copiĭ vitregĭ, frate vitreg (după mamă saŭ după tată). Fig. Fără ĭubire, aspru: guvern vitreg. S. m. și f. Tată vitreg, mamă vitregă, fiică vitregă ș. a. Adv. Fig. A te purta vitreg. V. maștehă.