Toate definitiile

VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.

VOCATÍV s. (GRAM.) (înv.) chemătoare.

VOCATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. [Cf. lat. (casus) vocativus, fr. vocatif].

VOCATÍV s. n. caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. (< lat. vocativus, fr. vocatif)

vocatív s. n., pl. vocatíve

*vocatív n., pl. e (lat. vocativus). Gram. Cazu chemăriĭ, precum: omule, măĭ vecine; o, Doamne !