Toate definitiile

VĂCĂLÍE, văcălii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) văcălie de brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) văcălie de fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) văcălie de mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) văcălie de salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens). – Veacă (reg. „văcălie” < sl.) + suf. -ălie.

VĂCĂLÍE s. 1. veşcă, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. v. iască. 3. văcălie de fag v. babiţă, iască.

VĂCĂLÍE s. v. bor, margine.

văcălíe (reg.) s. f., art. văcălía, g.-d. art. văcălíei; pl. văcălíi, art. văcălíile

văcălíe, vășcălíe și veșcălíe f. (d. veacă, și veșcă. D. rom. vine rut. vakeliĭa, vekeliĭa, burete de ĭască). Cerc lat (ca cel din prejuru petreĭ [!] de moară, cel care formează cĭuru orĭ sita, o baniță, o cutie ș. a.). Burete din care se face ĭască. Trans. (văcălie). Marginea pălăriiĭ.