Toate definitiile

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop. – Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

MOŞMON-DE-ÁLĂ s. v. mocăială.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ĂLA pron. v. acela.

ắla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ắluia, pl. ắia; f. áia, g.-d. ắleia, pl. álea, g.-d. pl. m. și f. ắlora

áltă-áia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cât..., cu atât... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Câte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.

ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)

hála-bála și ála-bála f. (cp. cu hara-para). Fam. Ce maĭ hala-bala? ce maĭ este noŭ? ce noutățĭ maĭ știĭ? – În Cov. hára-bára.

!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)