Toate definitiile
iéle s. f. pl. – Ființe imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele, drăgaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dînsele „lemuri”, și cu iel, s. m. (dracul), în loc de el. Totuși, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germ. Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag. lél „spirit” și Lokotsch 950 la tc. jel „vînt”, cf. vîntoasele. Din rom. provine probabil țig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).
IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
IÉLE s. pl. (MITOL. POP.) (pop.) dânsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mândre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sânziene (pl.), şoimane (pl.), şoimăriţe (pl.), vântoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. şi Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).
COARDA-IÉLELOR s. v. silnic.
ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.