Toate definitiile
șalắu (-ắi), s. m. – Pește (Lucioperca sandra). Mag. süllő (Cihac, II, 527; Tiktin; Gáldi, Dict., 159).
șalắu (-ắi), s. m. – Monedă veche de cupru (Mold., sec. XVII). Pol. szalawa (Bogrea, Anuarul Inst. Istorie națională, III, 517; Candrea).
ȘALẮU1, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.
ȘALĂU2, șalăi, s. m. Veche monedă de aramă care a circulat în Moldova, având o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. szalawa.
ŞALĂU s. (IHT.) 1. (Stizostedion lucioperca) (reg.) guran, smuge, suduc, (Mold.) sudac. 2. şalău-de-mare. (Morone labrax) = lavrac, lup-de-mare.
șalắu2, șalauă, s.n. (reg.) oblon (la fereastră).
șalắu3 s.n. (reg.) grajd mare.
șalắu4 s.n. (reg.) dreptar folosit în zidărie.
1) șalắŭ m. (ung. süllö, d. germ. schill, șalăŭ). Un fel de pește cu solzĭ, alb, de mărimea crapuluĭ, foarte gustos ca răsol saŭ prăjit (luciopérca sándra). – În Trans. și șuléŭ. În nord suduc.
2) șalắŭ m. (pol. szalawa, infl. de șalăŭ 1). Un fel de ban mic de aramă moldovenesc din timpu luĭ Eŭstratie Dabija (1661) în valoare de un sfert de ban și numit și „ban răŭ” saŭ „prost” (Iorga, Negoț. 42). V. burlinc 2.
șalắu (pește, monedă veche) s. m., art. șalắul; pl. șalắi, art. șalắii
SALĂU s. v. chiriaş, locatar.
salắu (-ắi), s. m. – Oaspete, invitat. Mag. szálló (Tiktin; Gáldi, Dict., 159).