Toate definitiile
SITA-ZÂNELOR s. v. ciulin, ghimpe, scai, scaiete, turtă.
SÍTĂ, site, s. f. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru și folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o țesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal și care servește la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, încețoșat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul și în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manșon făcut dintr-o țesătură de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obține o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinație de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă și care se așază în fața peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. – Din sl. sito.
SÍTĂ s. 1. (prin Transilv.) scuturătoare. (~ pentru cernerea unui material granular.) 2. ciur. (Trece prin ea ca prin ~.) 3. (ELECTRONICĂ) grătar, grilă. (~ la o poliodă.) 4. (FOTO) sită fotografică = raster.
SÍTĂ s. v. strecurătoare.
sítă (-te), s. f. – Ciur, dîrmon. – Mr. sită. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) sito (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 345; Meyer, Neugr. St., II, 58; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Conev 64), cf. ngr. σίτα, calabr. sita. – Der. sitar, s. m. (meseriaș care face site), cf. sb., cr., slov. sitar; sitișcă, s. f. (strecurătoare).
sítă s. f., g.-d. art. sítei; pl. síte
sítă f., pl. e (vsl. sîrb. bg. rus. sito, sită; ung. szita, sită; ngr. sita, alb. sită, setă, d. lat. sêta, păr gros de porc, de cal, de unde și it. seta, fr. soie, sp. seda, germ. seide, matasă). O unealtă culinară de cernut făĭnă (Se compune dintr’un cerc lat pe care e întinsă o țesătură de păr de cal saŭ de sîrmă. Țesătură de asbest (inventată de Auer) care, pusă la becurile de gaz, produce o lumină albă strălucitoare. A zări ca pin sită, a zări puțin din pricina vederiĭ slabe saŭ a unuĭ desiș. Plouă ca pin sită, plouă des și mărunt. Om trecut și pin sită și pin ciur (saŭ și pin ciur, și pin dîrmon saŭ veșcă), om trecut pin multe aventurĭ saŭ blestemățiĭ. A bate'n sită și’n covată, a face tot posibilu și a prezenta mîncarea la masă, a învinge o dificultate. Prov. Sita noŭă șade'n cuĭ, nevasta nu e pusă la muncă grea și nu e bătută îndată după nuntă, omu noŭ în serviciu e maĭ cruțat.
ȘÍȚĂ, șițe, s. f. Bucată subțire de lemn asemănătoare cu șindrila, dar mai scurtă decât aceasta, folosită pentru căptușirea și acoperirea caselor țărănești, a cabanelor etc.; p. ext. șindrilă. – Din scr. štica.
ŞÍŢĂ s. (Mold., Bucov. şi Maram.) draniţă. (Casă acoperită cu ~.)
șíță1, șíțe, s.f. (reg.) 1. șindrilă lungă (scândură de brad sau de fag îngustă și subțire). 2. (în forma: șisă) fuscel (la războiul de țesut), vergea, joardă. 3. (în forma: șisă) tindeche (la războiul de țesut).
șíță2, s.f. (reg.) numele unei plante asemănătoare cu rogozul.
șíță (-țe), s. f. – Un fel de șindrilă folosită la acoperitul caselor. – Var. Trans. șisă. Sb., cr. štica (Cihac, II, 389; Conev 85). – Der. șițui, vb. (a acoperi cu șiță); șițar, s. m. (Trans., șindrilar).
șíță f., pl. e (cp. cu sîrb. štica, scîndurică). Munt. Draniță, șindilă mare (100-150 c.m.): casă acoperită cu șiță. – Și șisă (Trans.). V. prăștilă.
șíță (reg.) s. f., g.-d. art. șíței; pl. șíțe
!síta-zấnelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. sítei-zấnelor