Toate definitiile
ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.
ŞUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimo-nosit, slut, strâmb, subţiratic, subţire, suplu, urât, zvelt.
ŞUI adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
șui1, șui, s.m. (reg.) insectă mică și dăunătoare care trăiește în lemn și-l roade; car.
șui3, șúie, s.n. (reg.) lingură mare cu care se scoate jintuiala.
șui6, șúie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.
șúi (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).
șúi (-íe), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol.
2) șuĭ, -ĭe adj. (vsl. šuĭ, stîng, „pornit la stînga”. Cp. cu stîngacĭ și sinistru). Fam. Cam nebun, șuchet, țicnit, tuĭ.
3) șuĭ, -ĭe adj. (cp. cu ceh. šuhaj, om supțire [!]). Munt. Zvelt: trup șuĭ. Zvelt: trup șuĭ. V. șuĭeț.
șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie
SUÍ, súi, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se ) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire.
SUÍ vb. 1. v. escalada. 2. v. căţăra. 3. v. ridica. 4. v. urca. 5. v. înălţa. 6. v. majora. 7. v. creşte.
A (se) sui ≠ a coborî
SUI- elem. „porc”. (< fr. sui-, cf. lat. sus, suis)
suí (-i, -ít), vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s. n. (urcare, coastă); suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent).
suí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 súie, imperf. 3 sg. suiá; conj. prez. 3 să súie
súi-géneris (lat.) (su-i-) adj. invar.
șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).
ŞUI s. v. artrită, astmă, cancer, emfizem pulmonar, gută, hemoroizi, lues, neoplasm, podagră, retevei, scrofule, scrofuloză, scurtătură, sifilis, tumoare malignă.
șúi (șuiuri), s. n. – (Trans., Mold.) Astmă. Mag. süly „artrită” (Candrea; Gáldi, Dict., 159).
*enfizémă f., pl. e (vgr. emphýsema, unflare [!]). Med. Unflarea țesăturiĭ celulare pin [!] introducerea aeruluĭ saŭ dezvoltarea unuĭ gaz. Enfizemă pulmonară saŭ veziculară, dilatarea anormală a canaliculelor și beșicuțelor [!] pulmonare, ceĭa ce împedică [!] răsuflarea. (Pop. năduf, năglugă și șuĭ). – Și enfizem n., pl. e și urĭ, ceĭa ce nu e maĭ bine.
1) șuĭ n., pl. urĭ (d. șuĭ 2). Mold. Trans. Enfizemă pulmonară.