Toate definitiile

ȘUIERÁT¹, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.

ŞUIERÁT s. 1. freamăt, şuier, şuierare, şuierătură, vâjâială, vâjâire, vâjâit, vâjâitură, vuiet, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 2. v. ţiuitură. 3. v. fluierătură. 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit, ţăcănitură. (Un ~ ritmic.)

șuĭerat n., pl. urĭ. Est. Acțiunea de a șuĭera (omu, șerpiĭ, vîntu, gloanțele). Șuĭerătură: am auzit un șuĭerat. – În vest fluĭerat.

șuierát s. n., pl. șuieráturi

ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbru strident, ascuțit [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.

ŞUIERÁT adj. şuierător. (O respiraţie ~.)