Toate definitiile
ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.
ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.
ŢIPÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.
ŢIPÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.
A ţipa ≠ a şopti
țipá (a ~) vb., ind. prez. 3 țípă; ger. țipấnd
țip, a -á v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire [!]: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa´n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace [!] paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo.
TÍPA interj. (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte ușor. – Onomatopee.
típa-típa, interj. care arată un mers ca de rață saŭ ca de copil cînd se deprinde să umble saŭ de om cînd calcă încet ca să nu fie auzit. – Și dípa-dípa (Șez. 32, 78) care e o var. din dup 3. V. teleap.
típa/típa-típa interj.
típa-típa v. típa
TÍPĂ s. v. individă.
TÍPĂ s.f. 1. (Fam.; peior.) Tipesă. 2. (Rar) Literă de tipar pentru imprimare. [< tip + -ă, cf. fr. type].
*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe
țípă, țípe, s.f. (reg.) fluier din coajă de salcie; fluier la cimpoi.
țî́pă f., pl. e și ĭ (d. a țipa, adică „a șuĭera”). Trans. (Săliște). Șuĭerătoare (de salcie saŭ de plumb).