Toate definitiile
ARBORELE-MAMÚT s. v. sequoia.
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ♦ Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii(aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is.
árbore (-ri), s. m. – (Înv.) Copac, pom. – Var. arbur(e). Mr. arbure, megl. arbur, istr. Ǫrbure. Lat. arbŏr (Pușcariu 112; Candrea-Dens., 74; REW 606; DAR); cf. vegl. juarbul, it. albero (sicil. arvulu, cors. arburu, friul. arbul), alb. arbur, fr., v. prov., cat. arbre, sp. árbol, port. arvore. Rezultatul normal este arbure, astăzi înv. și înlocuit de o formă contaminată de der., care sînt cu toții neol. Arbora, vb. din fr.; arborescent, s. f. (în formă de arbore); arborescență, s. f. (formă ca a unei plante arborescente); arboret, s. n. (crîng, pădurice), formație internă (cf. mr. arburet) care coincide cu it. arboreto, sp. arboledo, astfel încît ar putea reprezenta și lat. arborētum (REW 607); arboricultor, s. m.; arboricultură, s. f.; arbust, s. m.
ÁRBORE s.m. 1. Plantă lemnoasă de talie mare; copac, pom. ◊ Arborele vieții = a) arbore decorativ, cu tulpina piramidală și frunze verzi, solzoase; tuia; b) (fig.) schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale; arbore genealogic = desen în forma unui arbore din care se văd ramificațiile unei familii și gradele de rudenie dintre membrii ei. 2. Catarg. ◊ Arbore gabier = catarg care susține gabia. 3. Axă care transmite o mișcare de rotație diferitelor organe ale unei mașini. [< lat. arbor].
ÁRBORE s.m. ~ 5. (Inform.) Graf orientat, aciclic.
ÁRBORE s. 1. (BOT.) copac, pom, (înv. şi pop.) lemn. (Un ~ falnic.) 2. (BOT.) arbore de cacao (Theobromacacao) = (rar) cacaotier; arbore de cafea (Coffea arabica) = (înv.) cafeu; arborele-vieţii (Thuja orientalis şi occidentalis) = tuia, (rar) tămâie. 3. v. fus. 4. (TEHN.) arbore cotit = vilbrochen. 5. v. catarg. 6. (MAR.) arbore mic v. trinchet.
ARBORE-PUTURÓS s. v. cenuşar, oţetar fals.
MĂTREAŢĂ-DE-ÁRBORI s. v. pletele-muierii.
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Plantă lemnoasă cu trunchi solid și ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. ext. pom. ◊ Compuse: arbore-de-pâine = specie de arbore al cărui fruct se mănâncă copt în cuptor, ca pâinea (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ cu tulpina piramidală și cu frunze verzi, solzoase (Thuja occidentalis); b) fig. figură reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ♦ Arbore genealogic = figură care (sub forma unui arbore cu ramuri pornite dintr-un trunchi comun) reprezintă filiația membrilor unei familii și indică gradele de înrudire dintre ei. 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. Catarg. [Var.: árbor, (înv.) árbure s. m.] – Lat. arbor, -is.
*árbore m. (lat. árbor, árboris. V. arbure). Copac; pom. Mar. (după it. álbero). Catarg de corabie. Arbore genealogic, spița neamuluĭ, figură ramificată care arată înrudirea membrilor uneĭ familiĭ; arborele în lobiĭ cerebeluluĭ.
catárg n., pl. e și urĭ (ngr. katárli; sîrb. katarka, vechĭ katarga, catarg, supt [!] infl. luĭ catargă). Stîlpu care ține antenele și pînzele corăbiiĭ. – Rar catart. În marina militară árbore.
árbore s. m., pl. árbori
!árbore-de-cacáo (plantă) s. m., pl. árbori-de-cacáo
!árbore-de-cafeá (plantă) s. m., pl. árbori-de-cafeá
!árbore-de-cauciúc (plantă) (-ca-u-ciuc) s. m., pl. árbori-de-cauciúc
!árbore-de-pấine (plantă) s. m., pl. árbori-de-pấine