Toate definitiile
ARÉNDĂ s. (ieşit din uz) posesiune, (înv. şi reg.) năimeală, orândă, simbrie. (A luat moşia în ~.)
aréndă (-de), s. f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s. m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s. f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s. f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s. f. (nevastă de arendaș); arendator, s. m. (arendaș); orîndar, s. m. (cîrciumar); orîndărie, s. f. (arendare).
aréndă f., pl. e (rut. rus. pol. bg. arénda, rut. și orénda, ung. árenda d. mlat. arrenda, din lat. ad-réndita care vine d. rédditus, réddita, restituit, réddere, a reda; it. réndita, pv. sp. renta, fr. rente, germ. rente. V. orîndă 2). Închiriere de moșie saŭ de farmacie: a da, a lua, a ținea în (saŭ cu) arendă. Baniĭ (cîștu) dațĭ orĭ primițĭ p. asta. – Maĭ vechĭ (și azĭ în Trans.) arîndă).
!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde
ARÉNDĂ, arenzi, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. – Din rus., pol. arenda.
ARÉNDĂ s. (ieşit din uz) posesiune, (înv. şi reg.) năimeală, orândă, simbrie. (A luat moşia în ~.)
ARÉNDĂ, arenzi, s. f. (În orânduirile bazate pe exploatare) 1. Cedare a dreptului de exploatare a unor bunuri pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. 2. Sumă care se plătește, la termene fixe, proprietarului pentru arendarea unui bun. – Rus., pol. arenda.
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.
ARENDÁ vb. (înv. şi pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.
arendéz v. tr. (d. arendă). Daŭ cu arendă. – În Trans. arîndez.
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză