Toate definitiile
AS, ași, s. m. 1. Carte de joc pe care e însemnat un singur punct și care de obicei este considerată ca cea mai mare dintre cărțile de aceeași culoare; birlic. 2. Fig. Persoană care se distinge într-un domeniu oarecare. – Fr. as (lat. lit. as, assis).
AS, ași, s. m. 1. Monedă romană de aramă sau de bronz, folosită ca unitate monetară. 2. Carte de joc marcată cu un singur punct sau semn și care de obicei este considerată ca având cea mai mare valoare față de cărțile de aceeași culoare; birlic. 3. Fig. Persoană care se distinge în mod cu totul deosebit într-un domeniu oarecare prin pricepere sau îndemânare. – Din fr. as, it. asso.
AS s. 1. (pop.) birlic, (înv.) tuz. (~ la jocul de cărţi.). 2. maestru. (E un adevărat ~ în domeniul lui.)
as (áși), s. m. – 1. Monedă romană. – 2. Carte de joc care are cea mai mare valoare; birlic. – 3. Persoană strălucită, somitate. – Mr. has. Lat. as (sec. XIX); sensul 1 și 3 prin intermediul fr. as, sensul 2 din ngr. ἄσο (‹ it. asso), cf. alb. aso, bg. as.
AS s.m. 1. (Ant.) Monedă de bronz din vechea Romă. 2. Carte de joc pe care este însemnat un singur punct, socotită de obicei ca având valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge în mod special într-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – monedă].
AS s. m. 1. monedă romană, la origine din bronz. 2. carte de joc pe care este însemnat un singur punct, având valoarea cea mai mare. 3. (fam.) persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu, care se distinge în mod special într-o meserie. 4. (tenis de câmp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu. (< fr., lat. as)
*as m. pl. așĭ (lat. as; fr. as. La Romanĭ, o monetă de aramă (gologanu de 5-6 centime) și o măsură de greutate (12 unciĭ = 327 de grame). Carte de joc c' un singur punct, numită odinioară birlic. Fruntaș în sport. V. gĭolar.
as ass="abbrev" title="substantiv masculin">s. m., ass="abbrev" title="plural">pl. ași
AȘ interj. Vorbă să fie! da de unde! nici gând!
AȘ interj. Vorbă să fie! da de unde! nici gând!
n-aș (tempo rapid) adv.+ vb. aux. (n-aș veni)
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.
2) aș și áșa (cp. cu turc. haša, „ferească Dumnezeŭ”, și cu rus. asĭ, „cum se poate?!”, interj. negativă și dubitativă însoțită de întrebare: L-aĭ găsit? Aș! De unde?! Se poate? – L-am găsit! – Aș? Ei, aș? Cum se poate?
l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)
c-aș (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (nu cred c-aș putea)
aș1 interj.
aș2 vb. aux. v. aveá2