Toate definitiile

BALTÁC s. n. v. baltag.

baltág și (vechĭ) -ác, n. pl. e (turc. baltak, baltag și balta). O armă în formă de secure cu doŭă tăișurĭ (care în Mold. era atributu agăĭ, ca mai tîrziŭ topuzu). Azĭ securice cu coada foarte lungă. Lovitură de securice. – Și baltageác, pl. ece. V. halebardă.

BĂLTÁC, băltace, s. n. (Reg.) Băltoacă. – Baltă + suf. -ac.

BĂLTÁC s. v. băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc.

BĂLTÁC, băltace, s. n. (Reg.) Băltoacă. – Din baltă + suf. -ac.

băltác (băltoacă) (reg.) s. n., pl. băltáce

BÂLTẤC interj. Bâldâbâc. – Onomatopee.

BÂLTÂC interj. v. bâldâbâc.

BÂLTẤC interj. Exprimă zgomotul ritmic al unei ciocniri, în special al căderii în apă. V. și bâc. (prob. contaminare din baltă)

BÂLTẤC interj. Bâldâbâc. – Onomatopee.

bîltî́c și hîltî́c, interj. care arată zgomotu bîltîcĭeliĭ (rus. bultyh și boltýlĭ, bîldîbîc. V. bîldîbîc, tîlvîc).

bâltấc (rar) interj.

BALTÁC s. n. v. baltag.