Toate definitiile
BÁTCĂ1, batce, s. f. (Reg.) Nicovală mică pe care cosașul își ascute coasa, bătând-o cu ciocanul. – Et. nec.
BÁTCĂ2, batce, s. f. (Reg.) Un fel de capcană folosită la prinderea rozătoarelor mici. – Et. nec.
BÁTCĂ3, batce, s. f. 1. Pește mic, asemănător cu plătica, verde-albăstrui pe spate și argintiu pe abdomen (Blicca björkna). 2. (Reg.) Pelican, babiță. – Din ucr. babka (refăcut după bate).
BÁTCĂ s. (IHT.; Blicea bjorkna) corpacă.
BÁTCĂ s. v. babiţă, nicovală, pelican.
BÁTCĂ1, batce, s. f. Nicovală mică pe care cosașul își ascute coasa, bătând-o cu ciocanul. – Ucr. babka (refăcut după bate).
BÁTCĂ2, batce, s. f. Un fel de capcană folosită la prinderea rozătoarelor mici.
BÁTCĂ3, batce, s. f. Pește mic, asemănător cu plătica, verde-albăstrui pe spate și argintiu pe abdomen (Blicca björkna). – Ucr. babka.
1) bátcă f., pl. e saŭ bătcĭ (rut. rus. id.; bg. babka, dim. d. bába, babă, pelican). Dun. Pelican. Un fel de plătică maĭ mică (blicca björkna) care, cînd e mică, se numește frunza plopuluĭ. Est. Nicovală mică pe care cosașiĭ ciocănesc coasa ca s’o ascută. (V. cĭocîrtiĭ). Mold. Trans. Rar. Capcană de șoareci sau prinzătoare de păsări (pin aluz. la ciocu pelicanuluĭ). – În vest báboșe, pl. ĭ, pelican (VR. 1913, 7-8, 51).
2) bátcă f., pl. e sau bătcĭ (ung. batka, a. î.). Trans. Un sfert de gram (măsură p. aur.) V. carat.
*pelicán m. (lat. pelicánus și pelecánus, vgr. pelekán, -ános). O pasăre palmipedă maĭ mare de cît [!] lebăda, cu penele albe bătînd puțin în roș și cu cĭocu foarte mare și lat (pop. bábiță saŭ batcă). – În biblia d. 1688 pelecan (după ngr.). – Pelicanu se hrănește cu peștĭ marĭ pe care-ĭ prinde în apele neadîncĭ (unde obișnuĭește să trăĭască) mînîndu-ĭ spre mal cu un cîrd întreg de tovarășĭ. El are un miros neplăcut de pește. V. neĭasită.
bátcă (reg.) s. f., g.-d. art. bátcei; pl. bátce
bîtcă (bấtci), s. f. – Coastă, povîrniș. Origine necunoscută. DAR propune, dar este puțin probabil, mag. botkó, bötök „cap, mîner”; rezultatul probabil ar fi fost *bătcău. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gîndește la un gepidic *bütt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); însă părerea sa a fost în general respinsă.
BẤTCĂ, bâtci, s. f. (Reg.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pământ împădurită; măgură.
2) bî́tcă f., pl. ĭ (cp. cu botcă). Est. Tivdă (bostan) uscată de ținut făină. (V. covătaĭe). Prinzătoare de păsărĭ făcută dintr’un coș.
1) bî́tcă f., pl. ĭ (gep. *bütika, dim. înrudit cu germanicu butta-, de unde și fr. butte, deal. Dic. 181). Est. Pisc izolat maĭ mic decît runcu.