Toate definitiile
BÉTE s. pl. v. braţe.
BÁTĂ, bete, s. f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat. *bitta (= vitta „legătură”).
BÁTĂ s. 1. v. betelie. 2. bantă. (~ la o cămaşă.) 3. (TEHN.) băteală, braţ, brăţară, fălcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. (~ la războiul de ţesut.)
bátă (béte), s. f. – 1. Cingătoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bętă „ciorap, șosetă”. Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „brîu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoară, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al cărui suf. nu este clar (cf. totuși, bătălie, tocălie, țăcălie). Scriban îl relaționează cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabilă, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, și pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.
-BÁTĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „adânc”, „profund”, „(referitor la) adâncul mărilor”. [< fr. -bathe].
-BÁTĂ elem. bati-.
BÁTĂ, bete, s. f. 1. (Reg.) Betelie. 2. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. – Lat. vitta.
bátă f., pl. ete (din beată, d. lat. vĭtta, panglică; cat. sp. pg. beta). Betelĭe, bantă, bentiță. Pl. Cingătoare de rochie orĭ de pantalonĭ, o fășie foarte lungă, uneorĭ ornată cu fluturi și cu mărgele. A da pe bete afară, a alunga cu ocărĭ orĭ cu forța. V. brîŭ, curea.
bátă s. f., g.-d. art. bétei; pl. béte
BẤȚA interj. v. bâț.
bâț/bấța interj.
BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.
BÂTĂ s. v. ciomag.
bîtă (bấte), s. f. – Par, măciucă, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. rădăcina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat „par”; Berneker 46). Der. bîtea, s. f. (ciocan de lemn; specie de papură, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomăgi).
BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.
BÂTĂ1, bâte, s. f. (Reg.) Bunică.
BÂTĂ2, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bâtă; bătaie.
bî́tă f., pl. e (vsl. bŭtŭ, sceptru. V. botă 2). Ciomag lung (cum poartă ciobaniĭ). Lovitură dată cu un asemenea cĭomag: ĭ-a tras o bîtă. V. ghioagă, moacă 2 și țoapă 2.
bấtă s. f., g-d. art. bấtei; pl. bấte
bî́ta V. bîtu.