Toate definitiile
BÉRE1, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere1 (1). – Din germ. Bier (influențat de bere2).
BÉRE2 s. f. Faptul de a bea. – V. bea.
BÉRE s. (înv. şi reg.) olovină. (O sticlă de ~.)
bére s. f. – Băutură alcoolică slabă din hamei. Germ. Bier, modificat prin asociere spontană cu vb. bere (a bea), cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR). Trebuie să fi intrat în rom. cel puțin din sec. XVI; prima fabrică de bere care apare în documente este cea de la Iași, din 1560. În mr. din it. birra (Ruffini 103).
BÉRE1 s. f. 1. Băutură slab alcoolică obținută prin fermentarea cu o drojdie specială a mustului rezultat din fierberea cu apă a malțului și a hameiului. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere (1). – Germ. Bier (influențat de bere2).
BÉRE2 s. f. Faptul de a bea; (concr.) băutură.
1) bére f. Acțiunea de a bea. Vechĭ. Băutură.
2) bére f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. luĭ bere 1; fr. bìere). O băutură galbenă (maĭ închisă orĭ maĭ deschisă) străvezie amară și puțin îmbătătoare care se face din orz și hameĭ pus la fermentat (E băutura popoarelor germanice). V. bragă.
bére s. f., g.-d. art. bérii; (porții, sorturi) pl. beri