Toate definitiile

BÓRTURĂ s. v. scorbură.

bórtură f., pl. ĭ (d. bortă). Bz. Scorbură.

scorbúră f., pl. ĭ (rudă cu bg. korúba, scorbură, korúbka, găoace de oŭ. Cp. și cu lat. scrobis, groapă, dim. scróbula, de unde, pin met., ◊ scórbula. Înrudite: coroagă, corobaĭe, corobană, coroboĭos, scorojesc). Mare scorbitură naturală într’un copac: veverițele trăĭesc pin scorburĭ. – În Munt. est și bórtură.