Toate definitiile

BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. – Et. nec.

BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ pietros.

brancĭóg n., pl. urĭ. Munt. Pămînt pĭetros.

brancióg (reg.) s. n., pl. brancióguri