Toate definitiile
BRICHÉTĂ1, brichete, s. f. Mic aparat (de buzunar) pentru aprins (țigările). – Din fr. briquet.
BRICHÉTĂ2, brichete, s. f. 1. Produs obținut prin brichetarea materialului mărunt sau pulverulent, în forme geometrice regulate (paralelipipedice, ovoidale etc.), în vederea transportului, a folosirii sau a prelucrării lui ulterioare. 2. (În sintagma) Brichetă furajeră = furaj combinat, în stare presată, folosit pentru hrana cabalinelor, bovinelor și ovinelor. – Din fr. briquette.
BRICHÉTĂ s. (pop.) aprinzătoare, (reg.) scăpără-toare. (Şi-a aprins ţigara cu ~.)
brichétă (brichéte), s. f. – 1. Mic aparat pentru aprins țigările. – 2. Aglomerat de carbon. Confuzie a două cuvinte fr., briquet și briquette.
BRICHÉTĂ s.f. 1. Produs de formă paralelipipedică, ovoidală etc., obținut prin presarea pulberii de cărbune sau minereu. ◊ Brichetă furajeră = produs obținut prin tocarea, amestecarea și comprimarea în mașini speciale a mai multor nutrețuri. 2. Aparat de buzunar pentru aprins țigările. [< fr. briquet, briquette].
BRICHÉTĂ1 s. f. 1. produs obținut prin presarea unui material granular (cărbune, minereu), pește înghețat etc. 2. produs furajer prin comprimarea în mașini speciale a mai multor nutrețuri tocate și amestecate. (< fr. briquette)
BRICHÉTĂ2 s. f. aparat de buzunar pentru aprins țigările. (< fr. briquet)
BRICHÉTĂ1, brichete, s. f. Mic aparat de buzunar pentru aprins țigările. – Fr. briquet.
BRICHÉTĂ2, brichete, s. f. Produs obținut din aglomerarea prin presiune a pulberii unor materiale în formă paralelipipedică sau ovoidală, spre a fi mai ușor transportate sau întrebuințate. Brichete de cărbune. – Fr. briquette.
*brichét n., pl. e și brichetă f., pl. e (fr. briquette, dim. d. brique, cărămidă). Cărbune de pămînt orĭ turbă presată ca o cărămigĭoară și care se întrebuințează ca combustibil.
brichétă s. f., g.-d. art. brichétei; pl. brichéte
BRICHETÁ, brichetez, vb. I. Tranz. A face brichete2 prin aglomerarea sau presarea materialelor mărunte sau pulverulente. – Din fr. briqueter.
BRICHETÁ vb. I. tr. A face brichete (1) [în DEX '98, DN]. [< fr. briqueter].
BRICHETÁ vb. tr. a face brichete1 (1). (< fr. briqueter)
BRICHETÁ, brichetez, vb. I. Tranz. A face brichete2. – Fr. briqueter.
brichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 bricheteáză