Toate definitiile

BROTĂCÉL s. v. florean, florinte.

BROTĂCÉL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac; răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.

BROTĂCÉL s. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotac, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleţ, racamete, racateţ, răcănel.

BROTĂCÉL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac. 2. (Ornit.) Florinte.

brotăcél s. m., pl. brotăcéi, art. brotăcéii