Toate definitiile
brâu (cingătoare) s. n., pl. brâie / brâne
BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.
BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. şi reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. şi Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleţ. 4. v. dungă. 5. v. lanţ.
BRÂULLUIDUMNEZÉU s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
BRÂULMAICIIDÓMNULUI s. v. curcubeu.
brîu (-îie), s. n. – 1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se țin de talie. – Var. a pl. brîuri și (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” și „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” și pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menționează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), și din a doua rom. pînză. Atît alb. cît și rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 și Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conține un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. și brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne și în der.) se repetă în condiții identice în grîu și frîu, și este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s. f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s. m. (frînghier); brîier, s. n. (tipar pentru muluri); brîneț (var. bîrneață, bîrniță), s. n. (curea; cingătoare; fîșie); brînișor, s. n. (curea; cordon); bîrnaș (var. bărnaș, bărnaci), s. n. (șiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).
brâu (cingătoare) s. n., pl. brâie / brâne
BRÂULCOSÂNZÉNII s. v. calea lactee, ca-lea-laptelui, curcubeu.
BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.
BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.
TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.
BRÂU, brâie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingătoare lată, de lână, de piele, de mătase etc., pe care o poartă țăranii. ◊ (Plăcinte) poale-n brâu = plăcinte făcute din bucăți pătrate de aluat, la care colțurile se întorc peste umplutura de brânză. ◊ Expr. A sta cu mâinile în brâu = a nu face nimic. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic; cingătoare la fel cu odăjdiile purtată în timpul slujbei de preoți și arhierei. 2. Partea corpului pe care o încinge brâul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau în relief care înconjură ușile și ferestrele sau încinge un zid; p. ext. dungă. ♦ Fâșie de teren acoperită cu iarbă care străbate un perete de stâncă. 4. Șir, lanț. Brâul munților. II. (Cor.) Brâuleț (2). – Comp. alb. bres, brezi.
brîŭ n., pl. brîĭe, brîurĭ, și brîne ca frîu. (vsl. brŭnĭa, chĭurasă. V. bîrneț). Cingătoare de pînză lată și învîrtită de maĭ multe orĭ în prejuru corpuluĭ: ĭ-a crescut barba pînă la brîŭ, apa le venea pînă la brîŭ. Un fel de dans și o melodie țărănească. Dungă în prejuru uneĭ case orĭ uneĭ coloane. Orĭce dungă în general: brîĭe de lumină. Munt. Podină la stog, baza clăiĭ de jos pînă unde începe conu. V. chimir.
tî́rîĭe-brî́ŭ m. Acela care caută ceartă, om arțăgos (pin [!] aluz. la omu care-șĭ tîrîĭe brîu, î́ar altu, care nu-șĭ poate închipui că-ĭ atîrnă brîu, calcă pe brîŭ, și de aicĭ ceartă): Un tîrîĭe-brîŭ ! Niște tîrîĭe-brîŭ !
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
brâu1 (cingătoare, parte a corpului, ornament, șir) s. n., art. brâul; pl. brấie
brâu2 (dans) s. n., art. brấul; pl. brấuri