Toate definitiile

BUCURÍE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească. ◊ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toată bucuria = (foarte) bucuros. 2. (Concr.) Ceea ce bucură pe cineva. – Bucura + suf. -ie.

BUCURÍE s. desfătare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie, (înv. şi pop.) mulţumită, (înv.) haz, mângâietură. (Simte o mare ~.)

Bucurie ≠ durere, întristare, mahnă, necaz, supărare, tristeţe

BUCURÍE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție sufletească. ◊ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toată bucuria = din toată inima. ◊ Expr. A nu mai putea de bucurie = a se bucura foarte mult. Noroc și bucurie, formulă de salut. 2. (Concr.) Persoană, obiect, veste etc. care bucură. – Din bucura + suf. -ie.

bucuríe f. (alb. bukurt, frumuseță). Emoțiune plăcută pe care o simte sufletu cînd dobîndește orĭ speră că o va dobîndi ceĭa ce-ĭ place: a fost o mare bucurie pe noĭ cînd am văzut c’aĭ scăpat de moarte. Bucuria mea (ta, luĭ ș.a.) simt, am simțit o mare bucurie: cînd ninge, bucuria copiilor! V. chită 2.

bucuríe s. f., art. bucuría, g.-d. art. bucuríei; pl. bucuríi, art. bucuríile