Toate definitiile
BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni. 3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Buf1 + suf. -ni.
BUFNÍ vb. v. izbucni.
BUFNÍ vb. v. bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăni, bolborosi, bombăni, boscorodi, gângăvi, izbi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, mormăi, murmura, trânti.
BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat prin cădere, izbire, explozie etc. 2. Intranz. A izbucni în râs; a pufni. ◊ Expr. (Tranz.) A-l bufni râsul = a-l apuca râsul. 3. Intranz. A bombăni. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trânti. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Din buf1.
bufnésc și (vechĭ) buhnésc v. tr. (rut. buhnuti, a izbi, a izbucnĭ; rus. buh, huĭet, búhnutĭ, a izbĭ, púhnutĭ, a se unfla; sîrb. buknuti, a izbĭ; bg. buham, a cădea. Cp. cu fr. bouffer, a bufni de furie, a dospi, a fermenta, bouffir, a se unfla, a se îngrășa; germ. buffen, a bufni, a izbucni; ung. bufogni, pufogni. V. buf 2, buhă, izbucnesc, bușesc). Explodez, bubuĭ. Clocotesc cu micĭ bufniturĭ: varu bufnește. Cad cu huĭet, vorbind de lucrurĭ grele. Pufnesc (de rîs): copiiĭ bufneaŭ după ușă (V. chefnesc). Mă arăt nemulțămit, îs îmbufnat, pufnesc, pocnesc (de necaz). V. refl. Mă izbesc cu zgomot (ca ferestrele izbite de vînt).
bufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnésc, imperf. 3 sg. bufneá; conj. prez. 3 să bufneáscă