Toate definitiile

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci; buimăceală. – V. buimăci.

BUIMĂCÍRE s. 1. năucire, zăpăcire. (~ cuiva.) 2. v. buimăceală.

Buimăcire ≠ dezmeticire

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci.

buimăcíre s. f., g.-d. art. buimăcírii; pl. buimăcíri