Toate definitiile

BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.

BĂTĂTÚRĂ s. 1. (MED.) clavus, (reg.) păducel, trântitură. 2. (TEXT.) băteală, (prin Mold.) bătaie. (~ la o ţesătură.)

BĂTĂTÚRĂ s. v. curte, ogradă, păducel, stanişte.

BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. 2. Îngroșare a pielii de pe mâini sau picioare din cauza unei frecări repetate. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură = a atinge (pe cineva) unde-l doare mai tare; a supăra. 3. Băteală. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ătură.

bătătúră f. pl. urĭ (d. bat). Curte, locu din fața caseĭ, a cîrciumiĭ. Firele pe care le trece suveĭca transversal pin urzeală. Piele întărită maĭ ales la degete picĭoarelor din cauza încălțămintelor strîmte (calozitate). Acțiunea saŭ modu de a bate. halal bătătură (de ex. vorbind de baterea unuĭ fer cu ciocanu). V. batiște, băteliște, pistă.

*pístă f., pl. e (fr. piste, d. it. pista și pesta, d. pestare, a bătături [!], care vine d. lat. pîstare. V. piston, pisez, păstare. Cp. cu imaș). Loc de alergat (p. caĭ și vehicule). Urma unuĭ vînat, unuĭ tîlhar. – Curat rom. bătătură. V. hățaș.

bătătúră s. f., g.-d. art. bătătúrii; pl. bătătúri