Toate definitiile
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compoziție muzicală. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.
CADÉNŢĂ s. 1. v. frecvenţă. 2. măsură, ritm, ritmică, tact, (înv.) timp. (~ a unei melodii.) 3. v. ritm.
CADÉNȚĂ s.f. 1. Repetare într-un anumit ritm a unor mișcări; (mil.) mișcare ritmică a pașilor în marș. ◊ În cadență = cu mișcări uniform repetate. ♦ Număr de lovituri trase de o armă într-o unitate de timp. 2. Modulare a vocii sau a unui sunet înainte de pauză. ♦ Succesiune regulată a unor cuvinte, a unor fraze. ♦ Formulă armonică care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. ♦ Pasaj (final, cu caracter de improvizație) dintr-un concert, în care solistul este lăsat să-și desfășoare virtuozitatea. [< it. cadènza, fr. cadence].
cadénță (cadénțe), s. f. – Mișcare ritmică și uniformă, ritm. Fr. cadence. – Der. cadența, vb., din fr. cadencer.
CADÉNȚĂ s. f. 1.. ritm de desfășurare a unei mișcări. ♦ în ~ = cu mișcări uniform repetate. ◊ frecvență (1); număr de lovituri trase de o armă într-o unitate de timp. ◊ succesiune ritmică a unor cuvinte, fraze, versuri. 2. formulă melodico-armonică de încheiere a unei fraze muzicale. 3. secțiune solistică cu caracter de improvizație dintr-un concert instrumental, care permite interpretului să-și etaleze virtuozitatea. (< it. cadenza, fr. cadence)
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Repetare regulată a unei mișcări; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc îl trage pe minut. 2. Succesiune ritmică a unor unități în muzică și în poezie. ♦ Succesiune de armonii care formează partea finală a unei compoziții muzicale. ♦ Pasaj mai mare de virtuozitate solistică, situat de obicei la finalul unui concert. – Fr. cadence (< it.).
*cadénță f., pl. e (fr. cadence, d. it. cadenza, d. cadére, a cădea. V. cădință, scadență, șansă). Înturnarea saŭ bătaĭa regulară a sunetelor în cîntec și´n poezie și a mișcărilor în dans (accent, ritm, măsură, tact).
cadénță s. f., g.-d. art. cadénței; pl. cadénțe
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer.
CADENŢÁ vb. a ritma. (A ~ un vers.)
CADENȚÁ vb. I. tr. (Rar) A da, a imprima o cadență, un ritm (unei fraze, unui vers etc.); a ritma. [< fr. cadencer].
CADENȚÁ vb. tr. a imprima o cadență (unei fraze, unui vers); a ritma. (< fr. cadencer)
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Fr. cadencer.
*cadențéz v. tr. (d. cadență; fr. cadencer). Însemn pin [!] cadență: a cadența un cîntec, mersu; un cîntec bine cadențat. V. ritmat.
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză