Toate definitiile
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin.
CALÍN, -Ă adj. Care se alintă; alintat. ♦ Lingușitor. [< fr. câlin].
CALÍN, -Ă adj. care se alintă; alintat. ◊ tandru; mângâietor. (< fr. câlin)
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
CĂLÍN, călini, s. m. Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe și cu fructe roșii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini (Viburnum opulus). - Din călină (derivat regresiv).
CĂLÍN s. (BOT.; Viburnum opulus) (reg.) amăruş.
călin, -ă, adj. (reg.) căldicel, călduț.
călín (călíni), s. m. – Arbust cu flori albe (Viburnum opulus). Sl. (bg., sb., cr., ceh., pol., rus.) kalina, din sl. kalŭ „lut” (Cihac, II, 38; Conev 45). Din lat. *calῑnus, după Rosetti, I, 79, insuficient explicat. – Der. călină, s. f. (fructul călinului).
CĂLÍN, călini, s. m. Arbust sălbatic cu flori albe și cu fructe roșii în formă de ciorchini (Viburnum opulus). – Din călină.
călín m. (d. călină). Un copăcel caprifoliaceŭ care crește pin [!] pădurĭ și tufișurĭ umede și care are florĭ albe și bobițe roșiĭ zemoase și acrișoare (viburnum ópulus). Adj. Boŭ călin, cam cenușiŭ cu botu, coada și picĭoarele negricĭoase (Est. Rar).