Toate definitiile

CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m., adj. (Țăran) înstărit, bogat. – Din tc. kibar.

CHIABÚR adj. v. avut, bogat, înstărit, situat.

CHIABÚR s. (Transilv.) gazdă, găzdac.

chiabúr (chiabúră), adj. – Bogat, opulent, înstărit. Tc. kiabir „bogat, puternic” (Cihac, II, 562; Șeineanu, II, 109; Lokotsch 981). – Der. chiaburesc, adj. (de chiabur); chiaburi, vb. (a se îmbogăți); chiaburie, s. f. (bogăție, bunăstare).

CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Țăran bogat care aparține burgheziei satelor, posedă mai mult pământ decât poate lucra singur, dispune de importante mijloace de producție și folosește muncă salariată. 2. Adj. Înstărit, bogat. – Tc. kibar „nobil, bogat”.

cheabúr, -ă (ea dift.) s. și adj. (turc. kiabir, d. ar. kebir, mare, puternic). Fam. Bogat (vorbind de oamenĭ).

chiabúr (chia-) adj. m., s. m., pl. chiabúri; adj. f., s. f. chiabúră, pl. chiabúre