Toate definitiile

CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit. Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊ Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [Pr.: -zu-ia-] – Chibzui + suf. -eală.

CHIBZUIÁLĂ s. chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, judiciozitate, măsură, minte, moderaţie, raţiune, socoteală, socotinţă, tact, (livr.) continenţă, (rar) cuminţie, ponderaţie, temperanţă, (pop.) scumpătate, (înv. şi reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)

CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Expr. A sta la chibzuială = a sta pe gânduri, a șovăi. A fi de bună chibzuială = a fi cumpănit, chibzuit.

chibzuĭálă f., pl. ĭélĭ. Acțiunea de a chibzui, socoteală, calcul, reflexiune.

chibzuiálă s. f., g.-d. art. chibzuiélii; pl. chibzuiéli