Toate definitiile
CIMITÍR, cimitire, s. n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.
CIMITÍR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniţă, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morţărie, (prin Transilv.) piţigăi (pl.), (Ban., Transilv. şi Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. şi Maram.) temeteu, (Mold.) ţintirim, (înv.) grobişte.
cimitír (cimitíre), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019.
cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.