Toate definitiile
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec.
CIMPÓI s. (MUZ.) (reg.) gaidă. (Cântă la ~.)
cimpoí, cimpoiésc, vb. IV (înv.) 1. a cânta din cimpoi. 2. a chiui, a striga, a spune (la horă, la joc) chiuituri și strigături.
cimpói (cimpoáie), s. n. – 1. Stomac al rumegătoarelor. – 2. Burduf, foale. – 3. Foale. 4. Instrument muzical popular alcătuit dintr-un burduf. – Var. cimpoaie, s. f. Lat. *centĭpollium „stomac al rumegătoarelor”, în locul clasicului centĭpellium (Giuglea, Dacor., III, 594; Pușcariu, Dacor., III, 667; DAR). Mai puțin probabilă este der. din lat. symphonia (Spitzer, Dacor., IV, 649) sau din it. zampogna (Diez, Gramm., I, 446). Der. din mag. csimpolya (Cihac, II, 490; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Candrea) este mai puțin probabilă decît, dimpotrivă, originea rom. a mag. (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 11). – Der. cimpoier, s. m. (persoană care cîntă la cimpoi); cimpoiaș, s. m. (cimpoier).
cimpóĭ și cĭumpóĭ n., pl. oaĭe (lat. sympóritum îld. symphónia, vgr. symphonia, sinfonie, de unde s´a făcut șimpoĭ, apoĭ cimpoĭ, ca citură din șitură ș. a.; it. zampogna, piem. čamporña. D. rom. vine ung. csimpolya). Un instrument muzical compus dintr´un burduf cu niște fluĭere. V. gaĭbă, dîrloĭ, bîzoĭ, carabă, piscoaĭe.