Toate definitiile
CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre.
CINÁBRU s. v. vermillon.
CINÁBRU s.n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie. ♦ Culoare roșie-închisă. [< it. cinabro, cf. fr. cinabre].
CINÁBRU s. n. 1. sulfură naturală de mercur, roșie. 2. culoare roșie-închisă. (< fr. cinabre)
*cinábru n. (fr. cinabre, it. cinabro, d. lat. cinnábaris, care vine d. vgr. kinnábari). Min. Sulfură de mercur, roșie aprinsă. – Și chinavár și chinovár (rus. kinovarĭ, ngr. kinávari).
*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ [!], d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bibalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe [!] dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările [!] luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.