Toate definitiile

MERCÚR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.

MERCÚR s. (CHIM.) hidrargir, (pop.) argint-viu.

MERCÚR s.n. Metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatura normală; hidrargir; (pop.) argint-viu. [< fr. mercure, germ. Merkur].

MERCÚR s. n. metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatură obișnuită; hidrargir; argint-viu. (< fr. mercure, germ. Merkur)

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ [!], d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bibalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe [!] dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările [!] luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.

mercúr s. n.; simb. Hg