Toate definitiile

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.

CIUGULÍ vb. a ciupi, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.)

CIUGULÍ vb. v. legumi.

ciugulí (-lésc, -ít), vb. – 1. Despre păsări, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paște, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte puțin, luînd de ici și de colo. – 4. A spicui, a culege de ici și de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91), pentru a cărei consonanță cf. ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar această ipoteză nu pare necesară. Este puțin probabilă der. din mag. csokolni „a săruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni „a curăța de coajă” (DAR). Sensul 5 indică o confuzie cu giugiuli. – DAR consideră ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil să separăm pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.

cĭugulésc v. tr. (ung. csókolni, a săruta. V. cĭoc, pigulesc). Se zice de păsărĭ cînd apucă cu cĭocu grăunțele. Mănînc puțin de colo și de colo, apuc puțină mîncare: ĭa cĭugulește și tu puțin! V. refl. Se zice despre păsărĭ cînd se curăță cu cĭocu saŭ cînd se alintă una pe alta și (ironic) despre înamorațĭ cînd se sărută.

ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă