Toate definitiile
COLÓN1, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în evul mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.
COLÓN2, coloni, s. m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. – Din ngr. kólon.
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate bănească în Costa Rica și în Salvador. – Din sp. colono.
COLÓN2 s.n. Semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). ♦ Subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. [< it., lat. colon].
COLÓN s. v. colonist, două puncte.
COLÓN1 s.m. (La romani) Muncitor agricol care, fără să fie sclav, era legat de pământul pe care îl lucra, fiind obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. [< lat. colonus].
COLÓN2 s.m. Unitate monetară în Costa Rica și în Salvador. [Pl. -es. / < fr., it. colon, sp. colón, cf. Cristóbal Colón – numele spaniol al lui Columb].
COLÓN1 s. m. (în Imperiul Roman și în evul mediu) muncitor agricol legat de pământul pe care îl lucra, obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. (<lat. colonus)
COLÓN2 s. m. unitatea monetară în Costa Rica și în Salvador. (<fr., sp. colon)
COLÓN4 s. m. 1. semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). 2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. (<lat. colon)
colón (-ni), s. m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s. f., din fr. colonie; colonist, s. m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s. f. pl. (articole alimentare de băcănie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizează).
*colón m. (lat. colónus, d. cólere, cultum, a cultiva. V. cultiv). Locuitor al uneĭ coloniĭ. Plantator, acela care cultivă pămîntu într´o colonie: coloniĭ Americiĭ, Algeriiĭ. În evu mediŭ, cultivator liber pe un pămînt seniorial. – Și colonist, -ă (germ. kolonist). V. moștean.
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros care se găsește între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon.
COLÓN1 s.n. Parte a intestinului gros cuprinsă între cecum și rect. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. cólon, cf. gr. kolon – intestin].
COLÓN3 s. n. porțiune a intestinului gros între cec2 și rect. (<fr. côlon, lat. colon, gr. kolon)
*cólon n., pl. urĭ (vgr. kólon). Anat. Intestinu gros care vine după caecum.
COLÓN2 s.m. Unitate monetară în Costa Rica și în Salvador. [Pl. -es. / < fr., it. colon, sp. colón, cf. Cristóbal Colón – numele spaniol al lui Columb].
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri