Toate definitiile

COLONÉL² s. n. Corp de literă de șapte puncte tipografice. – Din germ. Kolonel.

COLONÉL s. (MIL.) (înv.) oberst, oberşter, polcovnic. (~ul comandă de obicei un regiment.)

COLONÉL s.n. (Poligr.) Corp de literă de șapte puncte tipografice. [< germ. Kolonel].

COLONÉL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtând acest grad. ◊ Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr. colonel, it. colonnello].

COLONÉL¹ s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊ locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr. colonel)

COLONÉL² s. n. corp de literă de șapte puncte tipografice; mignon. (<germ. Kolonel)

colonél (colonéi), s. m. – Grad de ofițer superior; persoană care poartă acest grad. It. collonello (sec. XVIII) și apoi din fr. colonel. – Der. coloneasă, s. f. (soție de colonel).

COLONÉL¹, colonei s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad.. – Din fr. colonel.

*colonél m., pl. lĭ și eĭ (fr. colonel, it. colonnello, d. colonna, coloană, șir de oamenĭ). Ofițer superior care comandă un regiment. Ofițer care deși nu comandă trupa, e considerat ca un comandant de regiment: colonel de stat major.

locotenént-colonél s. m., pl. locotenénți-colonéi; abr. lt.-col.

generál-colonél s. m., pl. generáli-colonéi; abr. gen.-col.

colonél¹ (ofițer) s. m., pl. colonéi; abr. col.

colonél² (corp de literă) s. n.