Toate definitiile

CORD² s. n. Țesătură specială care este formată din fire de urzeală bine răsucite și foarte rezistente, iar firele din bătătură sunt subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde.

CORD¹, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis.

CORD³, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec.

CORD s. v. inimă.

cord, córduri, s.n. (înv.) spadă, sabie.

cord (córduri), s. n. – Inimă. Lat. cor,-dis (sec. XIX). Termen medical. – Der. cordial, adj., din fr.; cordialitate, s. f.

CORD¹ s.n. Inimă. [< lat. cor].

CORD² s.n. Țesătură cu urzeală formată din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită la fabricarea anvelopelor. [< engl. cord – nume comercial].

CORD¹ s. n. (anat.) inimă. (< lat. cor, -dis)

CORD² s. n. țesătură de urzeală din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. (< germ. Kord, engl. cord, fr. corde)

CORD³(O)-, -CÓRD elem. „coardă, cordon anatomic”. (< fr. cord/o/-, -chorde, cf. lat. chorda, gr. khorde)

cord¹ (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri

cord² (țesătură) s. n.