Toate definitiile

CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty.

CRUŞÍ vb. v. argăsi, tăbăci.

crușí, crușésc, vb. IV (reg.) 1. a argăsi, a tăbăci, a dubi. 2. a (se) înroși, a vopsi.

crușí (crușésc, crușít), vb. – 1. A tăbăci, a argăsi. – 2. A înroși. – 3. A însîngera, a umple de sînge. Rut. krušiti „a muia”, cf. rus. krušitĭ „a desface” (Scriban; DAR). Semantismul pare clar, deoarece tăbăcitul presupune operația de a muia pielea și, pe de altă parte, coaja de arin, care se folosește în această operație, are culoare roșiatică. Cihac, II, 85, se gîndea la krŭvĭ „sînge”, care nu pare posibil. – Der. crușețea, s. f. (plantă comestibilă, Barbarea vulgaris), al cărei nume provine fără îndoială de la cruși (Bogrea, Dacor., I, 336), dar nu de la sensul a înroși (DAR), ci probabil de la cel de a muia căci așa se pregătește planta; crușei (var. crușin), s. m. (plante ramnacee, Rhamnus frangula; Rhamnus cathartica), cf. rut. krušiná (DAR), este probabil cuvînt identic cu mr. cruș „păducel”, pe care Pascu, I, 70 îl deriva de la lat. coruscus; crușeală, s. f. (tăbăcit, acțiunea de a tăbăci; baie de tăbăcit); crușit, s. n. (tăbăcit).

*crușésc v. tr. (sîrb. rut. krušiti, rus. -ítĭ, a sfărăma [!], a putrezi, d. kruh, țandură, bucățică, fărmătură. V. crihan). Mold. Trans. Tăbăcesc, dubesc. Mold. sud (și încrușésc). Spăl rufele răŭ fixînd murdăria în ele pin [!] leșie neprimenită. V. refl. și intr. (după coloarea [!] crușeliĭ). Urinez cu sînge (vorbind de vite). V. zăpresc.

crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă