Toate definitiile

CANT, canturi, s. n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CANT s. (TEHN.) muchie. (~ al unei piese.)

cant, -ă, adj. (înv., pop.) ușor la minte, nerod, prost, zăpăcit.

cant (cánturi), s. n. – 1. Margine, muchie. – 2. La legătura de carte, partea opusă cotorului. Germ. Kante (DAR).

CANT s.n. Margine, muchie, dungă. ♦ (Poligr.) Parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru etc. [Pl. -turi. / < germ. Kante].

CANT s. n. 1. margine, muchie. 2. parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru. (< germ. Kante)

CANT, canturi, s. n. Muchie; latură îngustă a unor obiecte. ♦ Partea copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. – Germ. Kante.

cant n., pl. urĭ (rut. kant, germ. kante, d. it. canto, lature). Muche [!], laturea [!] cea maĭ îngustă a uneĭ grinzĭ cioplite, a unuĭ dulap ș. a.: a așeza o grindă pe cant.

cant s. n., pl. cánturi

CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)

*1) cînt n., pl. urĭ (lat. cantus, după fr. chant). Serie de sunete modulate de voce (nu și cu vre-un instrument). Cîntec, melodie. Diviziune de poemă epică saŭ didactică: Eneida luĭ Virgiliŭ are doŭă-spre-zece cînturĭ.

cânt s. n., pl. cấnturi