Toate definitiile

CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.

CÂNTÁRE s. 1. v. cânt. 2. v. muzică. 3. v. canon.

cîntáre f. Melodie. Melodie bisericească. Un fel de odă religioasă, ca Cîntarea Cîntărilor (o carte din Scriptură atribuită luĭ Solomon) saŭ Cîntarea Românieĭ (o operă în proză poetică de Rusu).

cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri

CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].