Toate definitiile

CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium.

CÂRPĂTÓR s. v. fund, tocător.

cîrpătór (cârpătoáre), s. n. – 1. farfurie de lemn, tavă. – 2. Lopățică de brutar. – Mr. crăpitor, cărpitor, cripitor; megl. călpitor, cripitor. Lat. coŏpĕrtōrium „capac” (Pușchilă, Conv. lit., XLIII, 91; Pușcariu 375; Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 415; DAR). Cu sensul al doilea, pare a fi intervenit o confuzie cu cîrpă; într-adevăr, una dintre lopățelele folosite de brutari se învelește de obicei într-o cîrpă umedă, înainte de a se introduce în cuptor. Sb. krpàtur (sec. XVII), pe care Daničič, V, 627, îl derivă din it. copritore, ar putea proveni din rom.

cîrpătór n., pl. oare (lat. coopertorium, învălitoare [!], îld. coopérculum, capac). Vest. Nord. Fund de lemn pe care se pune mămaliga [!]. Taler de lemn pe care se mănîncă friptura la grătar. Lopată de bagat [!] pînea´n [!] cuptor (Meh. Șez. 37, 41). Adv. La un loc: avea pămîntu, 30 de pogoane, strîns la un loc: cîrpător (jud. Olt). – Și cărpă-, curpă- (GrS. 235) și crăpător. V. panacot.

cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre

cărpătór, V. cîrpător.