Toate definitiile

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ți căruța”), influențată de a (se) căra.

CĂRĂBĂNÍ vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc.

cărăbănésc și (Buc.) și -vădésc și -vodésc v. tr. (cp. cu caravană și chervan adică „car, transport”, și cu vsl. voditi, a conduce). Fam. Iron. Duc, ĭaŭ, car, transport (răpede [!] saŭ cu lăcomie): n´ar avea cine să vă cărăbănească la tîrg (Cr. Moș Nich.), copiiĭ cărăbăneaŭ la mere. Aplic: copiiĭ îșĭ cărăbăneaŭ la pumnĭ. V. refl. Mă car, mă duc răpede: caliciĭ se cărăbăneaŭ la pomană.

cărăbăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănésc, imperf. 3 sg. cărăbăneá; conj. prez. 3 să cărăbăneáscă