Toate definitiile

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.

CĂRĂTÓR s. v. hamal.

cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.

cărătór m. Care cară, cărăuș.

cărătór¹ (persoană) (pop.) s. m., pl. cărătóri

cărătór² (butoi) (pop.) s. n., pl. cărătoáre