Toate definitiile
CĂSCÁT1, căscaturi, s. n. Faptul de a căsca (2); căscătură (1), căscare. – V. căsca.
CĂSCÁT s. 1. v. deschidere. 2. căscătură. (A tras un ~.)
CĂSCÁT1, căscaturi, s. n. Faptul de a căsca (2).
căscát, -ă adj. Deschis: gură, ușă căscată. Iron. Holbat: ochĭ căscațĭ. Distrat, neatent, zăpăcit, cu gura căscată. Crăcănat: picĭoare căscate.
căscát1 adj. m., s. m., pl. căscáți; adj. f., s. f. căscátă, pl. căscáte
căscát2 s. n., pl. căscáturi
CĂSCÁT adj. 1. v. deschis. 2. v. holbat. 3. v. între-deschis.
CĂSCÁT2 -Ă, căscați, -te, adj. 1. Care stă cu gura deschisă, privind neatent; p. ext. nătăfleț, bleg, neatent. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a privi etc.) cu gura căscată = a fi mirat, buimăcit sau înșelat în așteptările sale; a se ului. 2. (Despre ochi) Holbat, zgâit. 3. Care prezintă o deschizătură sau o crăpătură. – V. căsca.
CĂSCÁT adj. v. absent, distrat, neatent.
CĂSCÁT2 -Ă, căscați, -te, adj. 1. Care stă cu gura deschisă, privind neatent; nătăfleț. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a privi etc.) cu gura căscată = a fi mirat, buimăcit sau înșelat în așteptările sale. 2. (Despre ochi) Holbat, zgâit. 3. (Despre cavități) Care prezintă o deschizătură. – V. căsca.
căscát, -ă adj. Deschis: gură, ușă căscată. Iron. Holbat: ochĭ căscațĭ. Distrat, neatent, zăpăcit, cu gura căscată. Crăcănat: picĭoare căscate.