Toate definitiile

e⁴ / ee interj.

E¹ s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită (2)).

E² interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.

E- v. ex²-.

e¹ (literă) s. m. / s. n., pl. e / é-uri

e² (sunet) s. m., pl. e

e³ vb. v. fi

1) e m. A cincea literă a alfabetuluĭ latin: doĭ e saŭ doĭ de e.

3) e conj. (lat. ĕt, și). Vechĭ. Ĭar, și: Dumnezeŭ trufașilor potrivește-se, e smeriților dă bunătate (Ps. S. 173, 5).

*4) e- saŭ ex-, prefix lat. care, în cuv. moderne arată scoaterea, eșirea [!], suprimarea, ca: epurez, emit, expulsez, și corespunde cu vrom. s- în scad.

ți-e pr. + vb. (ți-e cald)

mi-e pr. + vb. (mi-e cald)

*E (aditiv alimentar) s. n., art. é-ul; pl. é-uri