Toate definitiile

MÍE, mii, num. card., s. f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

MÍE s. (fam.) miar. (Avea la el doar o ~ pentru cumpărături.)

MIE-LUŞÉI s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.

míe (míi), s. f. – Numeral cardinal după 999; miar. – Mr. ńil’e, megl. mil’ă, istr. mil’e. Lat. mῑlia, pl. lui mῑlle (Pușcariu 1069; Candrea-Dens., 1100; REW 5573), cf. alb. miië (Philippide, II, 648), it. mille, fr., sp., port. mil. – Der. miar, s. n. (Arg.), format după decar, sutar; miaș, s. m. (căpitan peste o mie de soldați); înmii, vb. (a înmulți cu o mie); miime, s. f. (a mia parte).

mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)

mi-ar pr. + vb. aux. (mi-ar da)

mi-au pr. + vb. aux. (mi-au dat)

1) míe f. (lat. milia, pl. d. mille, o mie; it. mille, fr. sp. pg. mil. V. milă 2). Cantitate de zece orĭ maĭ mare de cît suta. Mie de francĭ (saŭ de alte monete [!]): se vedeaŭ miile în ladă. O mie (num.), de 10 orĭ 100: o mie de anĭ. Număr mare: țĭ-am spus de o mie de orĭ, de miĭ de orĭ (de foarte multe orĭ). Miĭ și sute, foarte mulțĭ, foarte multe. O mie de miĭ, un milion. V. sută.

2) míe pron. personal de pers. I, acc. la dativ (lat. *mihi îld. mĭhi. Cp. cu ție, șĭe). Mi, îmĭ: mĭe mi se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat, miĭa: Cuĭ? Miĭa!

*míe¹ (o ~)/míe^ (o mie de dolari, cinci la mie) num.; 1000, M

míe² s. f. (prima ~ de dolari), art. mía, g.-d. art. míei; pl. mii, art. míile

míe³ v. eu