Toate definitiile

ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

ECHIVALÉNŢĂ s. v. concordanţă.

ECHIVALÉNȚĂ s.f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație etc.; însușirea a tot ceea ce este echivalent. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care sunt sau adevărate, sau false împreună. 2. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. 3. (Med.) Simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală. ♦ Denumire a manifestării patologice la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise. [Cf. fr. équivalence, it. equivalenza].

ECHIVALÉNȚĂ s. f. 1. însușire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificație etc. 2. (log.) relație între două enunțuri sau judecăți care sunt adevărate sau false împreună. 3. (mat.) relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. 4. simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală. ◊ manifestare patologică la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise. (< fr. équivalence)

*echivalénță f., pl. e (d. echivalent; fr. équivalence). Egalitate în valoare.

echivalénță s. f., g.-d. art. echivalénței; pl. echivalénțe